Coaching-ul, călătoria către rezultate rapide și eficiente

Coaching

Mintea este ca un atlas nesfârșit de hărți trasate de-a lungul vieții. Și pentru că este o mare iubitoare de confort, va alege oricând o cărare deja cunoscută în schimbul unei liniștitoare obișnuințe. Dacă nu o determini să călătorească în străinătate, te va purta pe aceleași drumuri, îți va spune aceleași povești și te va duce către aceleași destinații. Coaching-ul este ca o călătorie peste mări și țări, iar coach-ul este ghidul tău în această aventură. El te va îndruma spre noi perspective până când vei ajunge să desenezi noi hărți pentru mintea ta.

În timp ce lucram în mediul de afaceri multinațional, am fost atât de coach, cât și coachee. Am experimentat procesul de ambele părți și a fost una dintre cele mai rapide curbe de învățare folosite în viața mea profesională. Chiar și acum, în diferite situații de viață mă pun în pantofii unui coachee, în timp ce prietenii mei mă antrenează să-mi extind mintea când mă simt blocată. Și de fiecare dată sunt foarte mulțumită de rezultate. Da, coach-ii au și ei coach-ii lor! Așa creștem mai repede și mai frumos!

Coaching

Practic, coaching-ul este o metodă rapidă de transformare a unui aspect din viața ta personală sau profesională. Dacă vrei să pierzi în greutate, să renunți la obiceiuri nocive precum fumatul, sau chiar să faci o schimbare de carieră și cu toate eforturile făcute până în acest moment nu ai reușit, cel mai eficient pentru tine este să apelezi la un coach. El te va ajuta să-ți clarifici starea curentă și obiectivul esențial potrivit momentului din viață în care ai ales să acționezi. Mai mult, va parcurge alături de tine întregul proces de transformare și te va asista să deblochezi acele aspecte care te-au împiedicat să ajungi la rezultatele dorite. 

Cum? 

Prin atenția, compania și provocarea continuă de a rămâne pe direcția pe care ți-ai propus-o. De multe ori renunțăm la o călătorie din lipsă de timp, din lipsa unei companii plăcute, ori a unei temeri ascunse că nu avem resursele necesare să o realizăm. Coach-ul este cel ce te va ajuta să scoți la suprafață toate resursele personale de care ai uitat și care abia așteaptă să fie văzute și puse la treabă pentru tine.

Se spune că în final, călătoria în sine devine mai importantă și mai satisfăcătoare decât destinația. Și, ca un adevărat călător prin lume, prin viață, prin spațiu și timp, confirm și zic că o călătorie spre o nouă stare, presupune o companie pricepută care să te însoțească pas cu pas, să te ghideze spre propriile resurse, să-ți reamintească spre ce te îndrepți și de unde ai plecat. Acesta este, pe scurt, rolul coach-ului. La final, când ți-ai atins obiectivul, te asigur că atunci când vei privi noua transformare din viața ta, fericirea va veni din amintirea momentelor în care ai căzut și ai avut alături o mână care să te ridice să descoperi că de sus se văd și alte drumuri către destinația finală.

Dacă simți că te afli pe un drum de transformare personală sau profesională și dorești să vezi dacă metoda potrivită pentru tine este coaching-ul, mă poți suna, îmi poți scrie direct sau îmi poți lăsa un comentariu mai jos și te voi contacta pentru a porni împreună într-o nouă călătorie.

RELAȚIILE ROMANTICE BUNE SUNT CREATE CU MINTE ȘI PASIUNE

 

Copiii în mod natural sunt plini de iubire şi iau relaţiile aşa cum vin, cu inocenţă şi deschidere. Dacă se supără, le trece repede şi sunt gata să continue cu aceeaşi încântare, curiozitate şi iubire. Pentru ei nu este greu să revină rapid la armonie şi bucurie.

Atunci ce se întâmplă pe parcurs, cum se face că ne îndepărtăm de această stare naturală? Cum ajungem în relaţii care se deteriorează şi cum le facem să funcţioneze?

Suntem condiţionaţi genetic pentru relaţii armonioase cu oamenii şi cu natura.

Suntem condiţionaţi genetic şi pentru a fi atenţi la pericole de tot felul, astfel încât să ne putem proteja. Suntem atenţi la pericole, ne mutăm atenţia pe ce poate să nu funcţioneze şi uităm de echilibrul primordial.

Oamenii au primit în dar o MINTE. O dată cu evoluţia, aceasta devine mai complexă și de aceea  poate deveni mai dificil să rămânem la simplitatea şi naturaleţea relaţiilor.

Şi totuşi, este posibil să avem relaţii pline de armonie şi pasiune în timp ce avem o minte complexă. MINTEA poate fi antrenată pentru asta. De fapt, ea ne ajută să atingem noi potenţialuri de creativitate, intimitate, pasiune, magnetism, comunicare şi conexiune, ceva ce nu am fi putut experimenta altfel.

 

Pentru a antrena această parte, am pregătit pentru voi cursulNăscut pentru a avea relații în armonie”, care te ajută să foloseşti direct exerciţii şi strategii bazate pe cele mai recente cercetări în domeniul psihologiei relaţiilor.

Vei primi informaţie de calitate, astfel încât să poţi obţine orice rezultate îţi doreşti. Obţinerea rezultatelor depinde numai de tine şi de cum pui în aplicare ce ai învăţat. Poate că nu o să funcționeze din prima, însă dacă îți dai voie să încerci, o să fie cea mai frumoasă aventură a vieții tale. Noi îți putem garanta că vei primi instrumentele şi metodele de lucru pentru a o face cu succes.

Acest curs este pentru tine dacă:

  • Vrei mai mult de la viaţă şi de la relaţiile romantice şi vrei acum;
  • Vrei să trăieşti într-o lume mai bună şi într-o comunitate de oameni cu relaţii sănătoase, armonioase, pline de pasiune, înţelegere şi iubire;
  • Vrei să găseşti mereu scânteia din celălalt, din tine şi din relaţia voastră;
  • Ai mintea deschisă, eşti dornic de învăţare şi interesat de dezvoltarea personală;
  • Te-ai săturat să dai vina pe celălalt sau pe soartă, să aştepţi să facă el / ea ceva şi vrei să ieşi din tiparul de ”victimă”;
  • Eşti hotărât(ă) să schimbi ceva în bine în viaţa ta şi să lucrezi pentru asta;
  • Nu eşti obișnuit să obții lucruri “de-a gata”, fără să dai nimic la schimb, ci eşti dispus să investeşti timp, strategii, dedicare, acţiune (ştiind că nu este uşor, dar că orice devine uşor şi plăcut prin repetare, consecvenţă şi perseverenţă).

În esență, totul porneşte de la relaţia cu tine însuţi şi poate fi foarte simplu. De aceea, suntem aici să te asistăm în redescoperirea stării tale naturale, pe care să o îndrepți spre noi culmi ale creativității și împlinirii.

Accesează acum cursul nostru cu un click aici: Născut pentru a avea relații în armonie”, pentru a descoperi ceea ce ți-am pregătit. 

 

Autor: Irina Pârvu