PUTEREA INTERIOARĂ CA SURSĂ DE EVOLUȚIE

”Puterea interioară ca sursă de evoluție” este un workshop al comunităţii WomenEsteem International, care împlinește în această lună un an de la prima sa manifestare sub umbrela  Delta Guide – Reshaping Perspectives.

Acesta este un atelier care aduce în conștient latura spirituală a vieții de zi cu zi. Se adresează atât femeilor cât și bărbaților care înțeleg că realitatea exterioară este o manifestare a realității individuale interioare.

Ce vă oferă acest workshop?

  1. Identificarea experiențelor semnificative din viața participanților, care i-au ajutat să descopere puteri interioare nebănuite anterior.
  2. Înțelegerea importanței sistemului de credințe care ne influențează propriile experiențe de viață.
  3. Alegerea conștientă a dizolvării vechilor credințe care pot fi limitative și implantarea de noi credințe constructive atât pentru viața personală, cât și cea profesională.

În acest sens vom trece printr-o serie de exerciții care combină scurte sesiuni de meditație cu metode de învățare experiențială facilitate de către Diana Georgescu, Senior Manager, Coach şi Consilier  dezvoltare personală şi organizaţională, cofondator al Delta Guide – Reshaping Perspectives și fondator al Comunității WomenEsteem International.

  1. Poveștile unor femei din comunitatea WomenEsteem International care au descoperit, conștientizat și folosit propria putere interioară pentru a materializa propriile țeluri personale și profesionale.  
  2. Interacţiune deschisă şi sinceră cu alte femei și bărbați din mediul de afaceri, manageri şi antreprenori actuali sau aspiranţi, care au curajul să îşi transforme visurile în realitate.
  3. Acces în comunitatea WomenEsteem, care pune la dispoziţie un cadru de discuţii, împărtăşire a propriilor experienţe personale și profesionale, îndrumări pentru provocările zilnice din mediul de lucru, atât pentru femeile cu experienţă managerială, cât şi pentru cele aflate la început de drum.

Promovăm ideea că femeia care activează în mediul de afaceri este un complex de cunoştinţe, feminitate, creativitate şi materializare a frumosului și vă invităm să experimentați și să susțineți această direcție în comunitatea WomenEsteem International.

Gazda evenimentului este  OK Center România, cu sediul în Strada Traian nr. 1 (intersecția cu Bd. Unirii), care ne pune la dispoziţie spațiul dedicat întâlnirii.

Înscrierea se face până pe data de 27.11.2018, prin Comunitatea WomenEsteem International (https://deltaguideconsulting.com/our-products/professional-community/), în urma căruia veți primi invitația oficială la eveniment.

Intrarea se face în baza invitației oficiale primite în prealabil pe e-mail din partea organizatorului WomenEsteem International.

Investiţie: 77 lei

Pentru a vă conecta cu atmosfera specială a locului, vă recomandăm să ajungeţi cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.