Vineri, 26 ianuarie, am organizat la OK Center România, întâlnirea lunară a comunității WomenEsteem, cu tema ”Puterea energiei feminine în Leadership”. Invitata noastră specială, pe care o considerăm o figură reprezentativă pentru această temă, a fost Mihaela Tatu, iar dacă veți citi tot articolul, veți afla și de ce. 😊

Este o provocare să definești conceptul de energie într-un mod universal înțeles și acceptat. De aceea, seara noastră a debutat cu un exercițiu de conectare, în care ne-am propus să experimentăm acest concept, anulând pentru câteva minute toate simțurile, cu excepția celui tactil. La final, participantele noastre au definit propria experiență ca fiind un schimb de informație făcut prin intermediul energiei, în legătură cu persoana de alături. Partea cea mai interesantă a fost descoperirea unor lucruri necunoscute despre cealaltă persoană, care au fost confirmate ulterior de aceasta.  

Odată încheiat exercițiul, am mers în zona mentală, concretă. Am trecut în revistă atât conceptul de energie cu înțelegerea lui științifică, cât și cel de leadership, incluzând diferența dintre leadership și management. Iar pentru a lega informația teoretică de exemple concrete, am discutat despre o serie de lideri ai lumii, precum Nelson Mandela, Mahatma Gandhi, Lady Diana, Abraham Lincoln, Martin Luther King, Maica Teresa, Ecaterina Teodoroiu, dar și Adolf Hitler sau Iosif Vissarionivici Stalin, definindu-i prin intermediul unei caracteristici esențiale prin care s-au remarcat în fața maselor.

 

Partea a doua a serii, a fost susținută de către Mihaela Tatu, printr-o îmbinare perfectă de eleganță și forță specifică propriei ființe. Timp de trei ore, Mihaela ne-a purtat prin nenumărate povești personale care au dat culoare și consistență întregului tablou schițat în prima parte a serii. Ne-a vorbit despre forța creatoare a energiei feminine și despre rolul ei atât în mediul de afaceri, cât și în viața de zi cu zi, subliniind faptul că un lider adevărat este în primul rând liderul propriei vieți. Iar viața începe cu prima suflare, atunci când alături de copil se află mama, o femeie a cărei energie este ghid pentru copil din primul și până în ultimul moment al vieții. Și iată cum, de la femeia de afaceri, ne-a dus ușor la femeia-mamă, apoi la femeia-iubită sau soție și rolul acesteia în armonizarea relației de cuplu cu un bărbat. Însă aceste roluri nu pot exista fără ”femeia-femeie”. Aici, Mihaela ne-a fost ghid și interpret prin gesturi, mimică, voce sau postură, pentru diferite ingrediente care formează ”femeia-femeie”. Și astfel, ne întoarcem la femeie, în primul rând ca lider al propriei vieți și apoi ca lider social sau lider în mediul de afaceri. Cu astfel de povești ne-a fermecat Mihaela timp de trei ore, în care doamnele prezente au fost fascinate și absorbite de prezența, discursul și interacțiunea puternică cu ea.

 

Nu cred că poți exprima clar puterea energiei feminine în leadership, fără un model. Iar Mihaela a fost în această seară, pe de o parte întruchiparea perfectă a tuturor caracteristicilor cu care alți lideri ai lumii au devenit celebri, iar pe de altă parte, materializarea tuturor valențelor conceptului de energie feminină în leadership. Mai mult decât atât, Mihaela Tatu, este demonstrația vie a modului în care comunitatea WomenEsteem promovează femeia din mediul de afaceri: ”un complex de cunoştinţe, feminitate, creativitate şi materializare a frumosului”.

 

Acum două zile, vorbeam la telefon cu o prietenă de suflet. La un moment dat, primesc întrebarea: ”Auzi, am văzut că te-ai ”asociat” cu Mihaela Tatu. Vrei să-mi povestești despre ce este vorba, că eu nu am o părere prea bună despre ea. Nu o cunosc, dar te știu pe tine și nu prea înțeleg.”

Întrebarea a fost cât se poate de naturală și justificată, pentru că înainte de a participa la Business Days în decembrie 2017, tot ce știam despre Mihaela, era ”De trei ori femeie” și nervii pe care mi-i făceam acasă când mama ridica volumul televizorului pentru a o asculta din bucătărie. Însă la Business Days, pe lângă partea de moderare a conferințelor și seminarul cu tema ”Public speaking”, unde am interacționat scurt luându-i cartea de vizită, am reîntâlnit-o într-un cadru informal, la toaletă, unde am vorbit vreo 15 minute despre multe și de toate și am râs copios. Atunci m-a cucerit total prin naturalețea cu care povestea cu noi ca și când am fi mâncat împreună din aceleași blide în copilărie.

Am sunat-o în ianuarie să îi prezint o idee de colaborare și ne-am întâlnit a doua zi la prânz. Am povestit timp de 7 ore!!! Era o premieră absolută în viața mea să stau de vorbă atât de mult cu o persoană pe care nu o cunoșteam, dar nu mă puteam dezlipi de scaunul acela. Paradoxal, nici ea. 😊

Deci, cine este Mihaela Tatu prin ochii și sufletul meu? 

Este o femeie completă și o prezență de care nu te saturi. Și, fie vorba între noi, este de o mie de ori mai simpatică într-un cadru informal decât formal. N-are aere de ”cine sunt eu în fața mea”, cum îmi place mie să spun, iar pentru mine acest lucru reprezintă deja muntele urcat până la jumătate. Este o femeie ca mine și ca tine, a cărei viață și ale cărei experiențe au transformat-o și au făcut-o ceea ce este astăzi. Are cu siguranță umbrele ei, așa cum le am și eu, dar acele aspecte nu sunt treaba mea sau a altcuiva. Ceea ce contează pentru mine, este cum rezonez cu persoana din fața mea, iar cu Mihaela am rezonat nu doar la nivel de idei, concepte sau valori, ci și la nivel de suflet. Dintre toți oamenii pe care îi cunoști într-o viață, nu sunt mulți cei care ți se lipesc iremediabil de suflet. Iar atunci când găsești unul, este ca o revelație profundă a minunii care se numește viață și a perceptibilității scânteii divine în om, pe care toți o avem, dar am uitat de ea și atunci devine mai greu de exprimat și de simțit.

Ca atare, Mihaela este pentru mine un suflet fascinant, un om bun și profund, care a intrat în viața mea neanunțat, suprinzându-mă și care există încă, precum o adiere din alte sfere materializată brusc în lumea fizică. Pentru că ea așa este. Un amestec de feminitate și forță interioară care te poate spulbera sau aduna.

Dacă vrei să o cunoști, trebuie să iei în calcul un aspect foarte important: dacă îți place sau nu să vorbești mult. Dacă ai o pasiune sau o tendință inconștientă de a vorbi mult, nu vei fi cucerit prea tare, pentru că vei fi tot timpul preocupat de cuvântul de pe limbă, încercând să-l strecori în pauzele ei și să preiei controlul și nu vei putea fi atent la trăirile din spatele cuvintelor pe care le rostește precum curgerea unui pârâu de munte. Vei pleca probabil frustrat și vei spune că am aberat în acest articol și asta va fi realitatea ta. A mea sau a celui căruia îi place să asculte, este diferită pentru că Mihaela se descoperă în tăcerea cuvintelor rostite în continuu, ca timpul care este atunci când îl măsori și nu este, atunci când îl scoți din mintea ta.   

Și-atunci, cine este Mihaela Tatu? Este un produs mass-media sau altcineva?

Pentru mine, este altcineva decât cine credeam acum mulți ani că poate fi și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a intrat în viața mea și că s-a lăsat descoperită.

 

 

Sounds strange, but it’s not. We really don’t have to change in 2018 if we are happy with our lives. It’s not a contest each year to see who succeeded and who failed. It’s just a general constraint usually covered by a personal development motto. Anybody puts it on their wish list for the New Year, as if it should be a must. But it’s not! In the end, it’s just a matter of perspective, of choosing an illusion instead of a so-called cruel reality or a failure.

 

The trick is, failure does not exist! It’s just a way of looking at the experiences that are not giving you something you have wished for so long. But that’s not failure, it’s just a different step towards a new achievement. Let’s think for instance at kids learning to walk. They don’t have the notion of „failure”. If they knew failure, they would stop walking, and that would be a new reality for all of us.

So, not having on your To Do List for 2018 a point saying „I will change that…” it’s not a tragedy. The tragedy might arise when you have it there, but you don’t believe in it. This can lead to un-satisfaction and lower self-esteem and you don’t need that in your life, trust me.

I did change important things in my life over the years, but none of them were on my To Do List at the beginning of a new year. And you know why? Because change will happen when you are ready for it! And I am talking about changes that are coming in your life to stay for a long period of time. This kind of changes are not suddenly done. Time and other small changes will lead you to transform an important behavior or make a certain decision and stick with it.

In 2010 I quit smoking. It was for real at that time. I did it twice before 2010 but after some months or years of good practice, I changed my mind and started smocking again. Why? Because when I started to smock, I did it during a though period of time, thinking that smocking would make me relax and forget my sadness. And that thought became an axiom of my life. So, every time I had big issues like losing someone dear from the family, the first thing I used to do was lighting up a cigarette to relax a bit and suffer less.

In 2010, I took a two weeks’ vacation. I was really down and I felt the need to take a break. Two days later I profoundly understood I was living a huge lie. The reality is that smoking doesn’t calm you down, but increases the anxiety. I had known it for ages, but I had never felt it inside as being true. That morning, in Greece, I said to myself “I am not stupid. I know I can relax better without smoking and I did it so many times before”! And that was the beginning of a new change that still lasts 8 years later. I did small steps in between, it’s true, but the major one was done when I felt deep inside what my mind was telling me every time I tried to quit smoking.

Basically, you can write down tons of wish lists. However, everything will happen when your entire being, including your mind, your body, your soul and your heart wish for the change to happen. And this will occur whether you have it on your To Do list for a New Year or not. In fact, we often publish on social media channels quotes like “The only constant in life, is change”, yet we are rushing to do big changes when we are not ready for them, and fear change when it’s entering uninvited into our life. That’s why I think we should take out the burden of these lists that are becoming more and more a Must, like eating or sleeping, and just be present each moment of our life, trying to make it better for us and the people around, and be more conscious about the fact that we might do small changes each day, leading us to important changes tomorrow.   

The funny thing is that the well-known “change management” programs for big companies are following the same paradigm, but I will tell you more about this in my next article. So, stay tuned and follow our page for more insights.

 

Este o idee care m-a vizitat prima dată acum vreo săptămână în timp ce făceam duş, recunosc. 😊

De atunci, îmi tot cântă în cap ca şi când ar fi o voce externă minţii mele. Şi iat-o în miez de noapte, cum mă vizitează din nou şi mă face să mă ridic din pat, să aprind lumina şi să iau laptop-ul să-i dau un pic de conţinut.

Ideea se adresează tuturor persoanelor din Bucureşti, obosite de clişeul de a petrece Crăciunul în casă, la masă, cu ochii alipiţi de ecranul televizorului, mâncând şi aşteptând să treacă şi momentul ăsta din an. Şi din populaţia aceasta, extragem acel eşantion de oameni care ştiu că au curajul şi determinarea să spargă pattern-ul descris mai sus şi să plece pe străzi pe 25 decemebrie pe la prânz sau într-un cămin de bătrâni care nu mai au pe nimeni, să le ofere o oră sau două din viaţa lor şi ceva ce le este la îndemână şi pot dărui. De la o prăjitură sau ceva de mâncare desprins din munţii aceia pe care mama şi mamaie îi pregătesc ca pentru sfârşitul lumii, până la un fular, o căciulă, o pereche de mănuşi sau orice altceva, ce prisoseşte în casă în condiţii bune şi poate fi folosit.

De o săptămână caut pe internet şi întreb în stânga şi în dreapta, cine ştie pe cineva, care ştie pe cineva, care cunoaşte un cămin de bătrâni ce nu este sponsorizat de nimeni de sărbători. Încă nu am găsit şi asta mă bucură, pentru că a crescut interesul în perioada sărbătorilor de a-i ajuta pe cei care au diferite nevoi.

De ce cămin de bătrâni, vă veţi întreba?

Pentru că acei bătrâni au fost cândva ca noi şi au visat să schimbe lumea şi au avut familii şi nu şi-au dorit să ajungă să fie singuri la bătrâneţe. Recunoaşteţi modelul? Şi noi, în majoritate, gândim la fel, dar nu ştim ce ne va rezerva ziua de mâine. Ca atare, la finalul vieţii, ori ne împăcăm cu tot ceea ni se întâmplă, ori drama devine atât de mare că unele suflete se refugiază într-un Alzheimer, altele într-un auz mai slab sau doar într-o singurătate tăcută, mocnită şi grea. Şi orice ajutor vine până atunci de sărbători, este binevenit, lăudabil şi privit cu zâmbetul pe buze, însă în zilele când s-au obişnuit să fie în familie, să stea ca noi obosiţi, ghiftuiţi, nervoşi pe mamaie care comentează nu ştiu ce emisiune, ei sunt tot singuri şi disperarea este mai mare. Este un un model social inoculat de atâtea generaţii, într-adevăr, care te încapsulează, iar nesesizat şi nelucrat, devine o dramă şi nu doar pentru bătrâni, ci şi pentru oricare dintre noi.

Eu am simţit-o în urmă cu 4 ani când am parcurs Camino de Santiago. S-a nimerit ca de Paşte să fiu pe drum. Pentru prima data în 32 de ani, eram singură de Paşte. Ideea mi s-a părut interesantă la început, însă cu cât se apropia ziua, mă simţeam cumva pierdută. Cu câteva zile înainte, am început să caut localităţi cu biserică ortodoxă, gândindu-mă că asta îmi va suplini lipsa celor dragi aflaţi acasă. Nu am găsit. Am ajuns în seara de sâmbătă într-un orăşel ce mi s-a arătat în toată spendoarea lui de la înălţime, eu coborând de pe munte. Nu mai îmi amintesc numele orăşelului, însă mi-a rămas amintirea emoţiei şi a disperării de a zări de sus o turlă asemănătoare bisericilor ortodoxe. Şi am găsit turla şi am mers plină de speranţă să intru în biserică. Era închisă şi era catolică. Paştele catolic fusese cu vreo lună înainte, deci nicio mişcare. Am trăit în acel moment, cea mai mare disperare şi cel mai profund sentiment de singurătate şi lipsă de apartenenţă. Mergem către refugiu deznădăjduită şi mă întrebam cine m-a pus să îmi aleg să fiu departe de casă de Paşte. Eram furioasă pe mine că făcusem această alegere şi toată seara mi s-a părut mizerabilă. Primeam mesaje şi urări, răspundeam la ele şi încercam să absorb prin toţi porii un sprit de departe… de prea departe.

A doua zi m-am trezit şi am pornit la drum. M-am gândit la ce aş fi făcut în ziua de Paşte dacă aş fi fost acasă. Păi, aş fi dormit până la 12:00-13:00 după noaptea petrecută până dimineaţă la slujba de Înviere, m-aş fi trezit, aş fi luat Paşti, aş fi mâncat vreo două ouă roşii, dar aş fi spart vreo 6-7 în competiţie cu cei din familie, aş fi mâncat multe prăjituri făcute în casă şi ceva mâncare fără carne, m-aş fi dus în câteva vizite de familie sau la prieteni şi aş fi revenit în pat pe la miezul nopţii ghiftuită, poate puţin cu stomacul în gât că pe la toată lumea trebuie să guşti câte ceva. În schimb, pe Camino, am mers toată ziua, am cunoscut oameni noi, m-am bucurat de locuri minunate, am mâncat doar cât am avut nevoie şi ce am găsit pe parcursul drumului, iar pe la ora 19:00-20:00 am intrat într-un refugiu, am cunoscut alţi oameni, am râs ascultându-le poveştile şi am decis să rămân acolo peste noapte.

Care dintre cele două experienţe m-a făcut mai fericită?

 

Păi, în ciuda disperării din seara anterioară şi a suferinţei din capul meu, da, din capul meu (!!!), a doua zi m-am simţit eliberată de o constrângere socială. În 2016, de Paşte, eram în India la Christina, o prietenă româncă. Am încercat să vopsim ouă cu sfeclă. Eşec total. Am luat maşina şi am mers să vizităm câteva temple, dintre care unul în satul Nandi, Templul Bhoga Nandishvara, construit în secolul al IX-lea şi dedicat zeului Shiva. Fericire maximă!!!

Privesc sărbătorile cu detaşare acum şi încerc să o învăţ şi pe mama să nu se mai chinuie să gătească timp de trei zile atâta mâncare pe care sfârşeşte să o mânânce doar ea până la Revelion, când face alt munte de mâncare. Nu înţelege şi o înţeleg, aşa cum îi înţeleg şi pe cei fără familii din varii motive. Anul acesta însă, sper ca mama să vină în Bucureşti, să meargă cu mine să facem ziua mai frumoasă şi altor persoane care au nevoie. Încă nu ştiu cui sau unde anume, dar am încredere că voi ajunge exact la acele suflete care au nevoie de o prezenţă în acea zi.

Deci, dacă te interesează să faci şi tu asta cu noi pe 25 decembrie, lasă un comentariu sau trimite-ne un mesaj pe facebook messenger. Sărbători Fericite! 😊

 

Se spune că “în spatele unui bărbat de succes, se află o femeie puternică”. Sunt total de acord cu afirmaţia, însă de această dată vreau să vă prezint situaţia în care, în spatele imaginii unei întregi comunităţi de femei din mediul de afaceri, se află un bărbat talentat. Şi, paradoxal, stă cuminte, ascultă, este atent la gesturile fiecărei femei şi le surprinde cu măiestrie transformându-le în veşnicie. Da, în spatele comunităţii noastre WomenEsteem, stă Mihai Ţuţu, fotograful oficial al evenimentelor noastre, care are răbdare timp de 2-3 ore să asculte poveştile noastre profesionale şi personale. Şi o face cu atâta naturaleţe, de parcă ar fi unul dintre noi! Şi pentru că îl consider un pilon important al acestei comunităţi, devine natural pentru mine să vi-l prezint.

De fapt, Mihai este unul dintre acei bărbaţi curajoşi şi inimoşi, care susţine femeile în orice context, începând cu soţia sa Alina şi mergând mai departe, până la noi persoane care intră în viaţa lui pe neaşteptate.

L-am cunoscut pe Mihai la începutul acestui an din întâmplare. Dăduse un anunţ pe facebook, în cadrul unui grup de “mergători pe Camino de Santiago”, cum îmi place să-i numesc. Avea o idee şi căuta oameni cu anumite abilităţi, care să îl ajute să o pună în practică. M-am oferit să văd despre ce este vorba şi să înţeleg cum pot contribui. Aşa ne-am întâlnit prin centrul Bucureştiului să ne cunoaştem şi să povestim. Ne-am văzut de câteva ori, am mers şi la proteste împreună, am vorbit mult despre Camino pe care l-am parcurs fiecare în perioade şi pe rute diferite, iar după un timp, ne-am pierdut din vedere. Am rămas însă cu un sentiment bun în suflet în ceea ce-l priveşte.

De aceea, după multe luni, pe la începutul lui noiembrie, l-am sunat să-l întreb dacă are timp să facă nişte fotografii în cadrul primului workshop al comunităţii WomenEsteemWomen Do Manage – pe care l-am organizat pe 9 noiembrie la Qreator by IQOS. Ideea iniţială fusese ca şi fotografiile să fie făcute tot de o femeie, fotograf, pentru a susţine conceptul comunităţii. Însă, cum “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, nu mi-a ieşit planul şi, pe ultima sută de metri, m-a trăznit ideea de a-l suna pe Mihai. Şi Mihai, a acceptat incredibil de rapid să susţină o idee nouă, care abia lua naştere.

 

Dar cine este Mihai?!

Mihai este un artist cu suflet senin. Nu tenebros sau dramatic, cum avem tendinţa să ne imaginăm artiştii. Este un artist solar şi generos. A coordonat multe proiecte în Bucureşti despre care poate aţi auzit: Casa viselor (teatru-concept labirint), albumul de fotografie ”Gândurile unui purtător de inimă”, proiectul de fotografie în on-line numit ”365 de telegrame pentru iubita mea depresivă” și altele pe care le găsiți aici.

În prezent lucrează la #modellingafter45, un proiect de fotografie care se va desfășura pe o perioadă de trei luni și care are ca obiectiv realizarea unui portofoliu de viitor model. În curând se va concentra pe trecerea în lumea foarte competititvă a freelancing-ului. O face plin de speranțe, idei și planuri foarte elaborate, cu încrederea că va reuşi să îşi transforme toate obiectivele în realitate.

Pentru mine, însă, Mihai este una dintre surprizele minunate pe care viaţa ţi le dăruieşte aparent “absolut din întâmplare”, atunci când te aştepţi mai puţin. Nu este doar fotograful oficial al comunităţii WomenEsteem, ci şi un bun observator pe a cărui părere mă bazez. Pentru că Mihai nu ştie doar să facă fotografii sau să zâmbească frumos cum îl vedeţi în imagini, ci ştie să se facă auzit şi să dea feedback-uri sincere şi constructive atunci când simte că ceva scârţâie. Iar asta îi creşte exponenţial valoarea umană. 

Am numit acest articol “Mihai Ţuţu, pilonul din umbra comunităţii WomenEsteem“, însă umbra tocmai s-a disipat. 😊 Deci, dacă vreţi să îl cunoaşteţi mai bine pe Mihai sau să colaboraţi cu el, îl găsiţi aici sau aici. 😊

 

Poate suna a clişeu, însă în spate stă un adevăr pe care l-am materializat din primul workshop al acestei comunităţi, Women Do Manage, dedicat femeilor din mediul de afaceri. Le-am avut alături ca invitaţi pe Thais şi Oana, fondatoarele brandului românesc Thais&Stroe, care ne-au vorbit despre stilul vestimentar ce poate fi adoptat la birou. Ne-am jucat desenând şi îmbrăcând femei pe un caz dat ca exemplu şi am schimbat spontan păreri despre femeile din mediul de afaceri. Interacţiune, conexiune şi informaţii s-au împărtăşit pe parcursul celor două ore de discuţii. A fost o atmosferă plăcută, la care am tot visat de când mi-a venit ideea acestei comunităţi.

 

“Dar despre ce este vorba în această comunitate şi cui se adresează ea?”, veţi întreba toţi cei care nu aţi avut încă ocazia să ne cunoaşteţi.

 

WomenEsteem pune la dispoziţie un cadru de discuţii, împărtăşire a propriilor experienţe profesionale, îndrumări pentru provocările zilnice din mediul de lucru, atât pentru femeile cu experienţă managerială, cât şi pentru cele aflate la început de drum.

 

Întâlnirile noastre se bazează pe interacţiunea deschisă şi sinceră cu alte femei din mediul de afaceri, manageri şi antreprenori actuali sau aspiranţi, care au curajul să îşi transforme visurile în realitate.

 

Media promovează în ultimii ani, o serie de poveşti şi figuri care scot la suprafaţă superficialitatea şi derizoriul. Cu toate aceastea, în viaţa de zi cu zi, am avut ocazia să întâlnesc persoane normale, inteligente, care sparg barierele sociale şi culturale într-un mediu condus în majoritate de bărbaţi, femei cu sisteme de valori pe care nu le vezi promovate la nivel de masă. Şi astfel vine întrebarea “de ce alegem să lăsăm valoarea în umbră?”.

În acest context, a luat naştere ideea comunităţii WomenEsteem, prin intermediul căreia promovăm conceptul că femeia din mediul de afaceri este un complex de cunoştinţe, feminitate, creativitate şi materializare a frumosului.  Şi pentru asta, îi sunt recunoscătoare mass mediei, dar şi sistemelor organizaţionale pe care le-am cunoscut în activitatea mea managerială, pentru că datorită lor, s-a născut ideea de a promova ceea ce eu numesc “valoarea normalităţii ascunse”. Vorba lui Tudor Arghezi, “din bube, mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.          

Conceptul întâlnirilor noastre nu este cel de “one (wo)man show”, ci o colaborare continuă cu persoane reprezentative pentru comunitatea noastră: femei care activează în diferite domenii, experte în ceea ce fac, care pot completa cunoştinţele tuturor participantelor la discuţii şi pot oferi o perspectivă nouă asupra diferitelor subiecte aduse în discuţie. WomenEsteem, este de fapt, o comunitate dedicată femeilor care înţeleg că sprijinul reciproc care stimulează dezvoltarea individuală prin colaborare şi învăţare continuă inclusiv de la competiţie, poate aduce mai multe avantaje pe termen lung decât competiţia negativă tratată ca o cursă infinită pentru câştigarea unui singur pas înaintea competitorului.    

Ca atare, dacă rezonezi cu ideea noastră, te invităm să te înscrii în comunitatea WomenEsteem (click aici) şi să participi la evenimentele noastre următoare pe care le vom promova pe site, dar şi pe paginile noastre de facebook şi linkedin.

 

 

Mirela Adamescu este prima membră a Comunităţii WomenEsteem, dedicată femeilor din mediul de afaceri. Mirela este pentru mine curajul întruchipat şi tocmai această caracteristică o face reprezentativă pentru comunitatea noastră.

Am cunoscut-o în urmă cu doi ani şi jumătate la cursul de certificare ca Specialist în Coaching organizat de Iwin Academy. M-a uimit cum ne-a declarat pe toate participantele “prietenele ei” din prima zi în care ne-a cunoscut. Are o deschidere nemărginită în faţa oamenilor care mă trimite mereu cu gândul la inocenţa şi deschiderea copiilor. Îmi place să o asemuiesc zurgălăilor, pentru că oricât de îngândurat ai fi, când vorbeşti cu ea, ai senzaţia că se apropie Crăciunul şi brusc intri în atmosfera de sărbători şi uiţi de tot ceea ce te deranja în urmă cu câteva minute. Ba mai mult, este de un optimism molipsitor şi te trezeşti pus pe treabă din senin după o scurtă discuţie cu ea.

Să nu credeţi totuşi că Mirela este un supraom. Ea este o femeie normală, ca noi toate, cu momentele ei de neîncredere, tristeţe sau alunecare de la propria direcţie. Însă nu renunţă să îşi transforme visele în realitate şi aşa a ajuns în cursul ultimului an să organizeze Noi, fetele – Yard Sale în Bucureşti şi să aibă mare succes în această activitate. Nici bine nu a terminat ultima ediţie de Yard Sale pe 23 octombrie, că pregăteşte o alta pe 11 noiembrie, la care vă aşteaptă numai surprize plăcute, sau “comori” cum îi place să le numească.

 

După cum vedeţi, Mirela este o femeie ca mine şi ca tine, care ştie să folosescă atât propria experienţă de viaţă, cât şi experienţa profesională de Coach, Consilier pentru dezvoltare personală şi practician de NLP, pentru a-şi transforma visele în realitate. Însă atunci când se pierde în detalii sau oboseşte, are grijă să apeleze la “prietenele ei”, femei din diferite domenii de activitate care îi pot da o idee sau îi pot arăta o fereastră deschisă pe care ea nu a văzut-o încă.

 

 

Te invităm şi pe tine să faci parte din comunitatea noastră WomenEsteem (WE 😊) să ne cunoşti pe toate, să ne împărtăşeşti povestea ta de viaţă şi carieră şi să ne bucurăm împreună de noi experienţe învăţând una de la alta şi sprijinindu-ne pentru a ne transforma visele în realitate.

Pentru a te înscrie în Comunitatea WomenEsteem, te rugăm să ne trimiţi câteva informaţii despre tine aici. Fiecare a zecea persoană înscrisă va fi prezentată pe site-ul nostru, deci îndrăzneşte să ieşi din anonimat! 

Sâmbătă, 14 octombrie, am fost la Marşul “Împreună pentru siguranţa Femeilor” organizat de “Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţe împotriva femeilor”. Am fost plăcut surprinsă să văd o aşa diversitate în rândul participanţilor: femei, bărbaţi, copii, adolescenţi, femei de etnie rromă, românce sau din întâmplare ori voit, femei de alte naţionalităţi aflate în Bucureşti. Vocile s-au făcut auzite pentru a apăra drepturile femeilor şi toţi am mărşăluit pentru siguranţa femeilor. Am purtat cu noi amintirea unor femei ce nu mai sunt în această viaţă şi mi-am luat puţin timp la final să le citesc scurta istorie de 7 rânduri. O viaţă captată în 7 rânduri, ca o “carte de vizită” mai mare, numai că după ce o vezi, nu mai poţi vizita persoana al cărei nume este prezent sub ochii tăi. Şi au stat aceste “cărţi de vizită” înşirate ca măgele pe o sfoară pentru ca TU, mâine, să nu ajungi în locul lor.

Astăzi m-am trezit ca într-o altă zi obişnuită din viaţa mea. Şi la un moment dat mi-au revenit în minte “cărţile de vizită” negre. Şi m-am gândit la marşul de ieri din Bucureşti. Marş tras la xerox din sau şi prin alte ţări din toată lumea. Anul trecut eram în India şi m-am întors de acolo îngrozită de practica indienilor de a ucide noii născuţi sau fetusul care se dovedeşte a fi de sex feminin, doar pentru a nu ieşi în pierdere financiară când copilul ajunge la vârsta de a se căsători. Practica este ilegală, dar ce folos, pentru că este încă vie. Primul ministru al Indiei declara în 2015 că zilnic sunt ucise în medie 2000 de fete în stadiul de fetus sau imediat după naştere. “Asta este India, veţi spune”… Însă să revenim şi cu un exemplu din Europa. De fiecare dată când merg în Italia, aud în diferite contexte şi momente din zi, ştirile. Aproxiemez că 80% din conţinutul lor se referă la cazuri de ucidere a femeilor. Emisiuni TV sunt dedicate analizării acestor cazuri pe parcursul a luni sau ani. Şi când revin din întâmplare în Italia, după luni de zile, aud acelaşi caz într-o altă etapă de analiză.

Dar să nu ne uităm doar la excepţii, veţi spune. Ca atare dacă ne uităm la nivel global, conform datelor furnizate de ONU în 2015, 35% dintre femei sunt supuse unei forme sau alta de violenţă şi agresiune.

Procentul acesta nu este de neglijat şi totuşi violenţele continuă în ciuda a mii de proteste organizate în majoritatea statelor lumii. Şi nu mă pot abţine de la a întreba de fiecare dată ce face victima după prima agresiune, pentru că de cele mai multe ori, vorbim de situaţii care se repetă înainte de a deveni fatale. Majoritatea femeilor care militiează pentru non-violenţă sunt femei care au trecut cel puţin printr-o formă de agresiune domestică sau chiar în mediul de lucru. Şi nu mă refer aici doar la agresiunile venite din partea bărbaţilor, ci şi la cele venite din partea femeilor. Da, femeile pot fi extrem de agresive cu semenele lor în mediul profesional cel puţin şi cred că toţi cunoaştem măcar un exemplu în acest sens. Şi atunci ce este făcut pentru a reduce nivelul de agresivitate şi violenţă?

M-am gândiat astăzi la trei comportamente care s-au dovedit a fi eficiente în diferite cazuri pe care le cunosc personal:

  1. Găseşte curajul de a spune STOP, când o situaţie devine insuportabilă pentru tine! Violenţa verbală sau psihologică este la fel de importantă ca violenţa fizică. Deci, respectă-te mai întâi pe tine şi nu o tolera în nicio situaţie. Poţi considera că este o greşală când se întâmplă prima dată, dar deja repetată, devine un comportament constant care nu îţi va aduce niciun beneficiu ulterior.
  2. Caută ajutor în rândul prietenilor tăi sau îndreaptă-te către un grup organizat care te poate susţine şi îţi poate oferi o perspectivă difertă asupra situaţiei agresive pe care o trăieşti. Trăim în era în care informaţia este la îndemâna oricui o caută şi poţi găsi uşor un grup de persoane care să-ţi fie alături şi să te ajute să treci peste blocaje. Delta Guide – Reshaping Perspectives are o astfel de comunitate dedicată femeilor din mediul de afaceri, în care poţi găsi pe cineva care să te asculte. Trebuie doar să decizi să ne contactezi şi să acţionezi în acest sens, iar noi vom găsi modalitatea potrivită pentru a te ajuta.
  3. Pleacă din locul, situaţia, relaţia personală sau profesională în care te simţi agresat în orice fel. Când o situaţie devine greu de suportat, ea nu ţi se mai potriveşte. Trăim într-o continuă schimbare şi cu toate că ne este frică să ne schimbăm, schimbarea este singura constantă din viaţa noastră. În contactul cu mediul ce include o diversitatea extrem de mare de stimuli şi factori, ne schimbăm starea de spirit de la vesel la trist destul de repede, ne schimbăm valoarea indicilor din sânge în funcţie de ceea ce mâncăm, celulele mor şi se nasc altele în permanenţă şi lista poate continua. Deci, ne ajunge un singur cuvânt sau o tabletă de ciocolată care să ne stimuleze producerea de endorfine şi de aici o stare de bine contrară poate celei de tristeţe din urmă cu cinci minute. Tot la fel ne poate fi de ajuns o situaţie care se repetă constant pentru a părăsi ecuaţia respectivă şi a intra într-una nouă care este lipsită de factori agresivi de orice fel care ne fac rău.

Cele trei comportamente de mai sus, nu sunt exclusive femeilor. Atât femeile cât şi bărbaţii au aceleaşi şanse de a trăi situaţii de agresivitate în orice fel de mediu, domestic sau profesional. Important este ca fiecare dintre noi să găsească curajul de a spune STOP înainte ca lucrurile să devină dramatice.

Being a successful woman in a world of men, it’s not easy at all. To survive and to be noticed, women tend to become men by losing their true nature. They often understand they need to adapt their behavior to the one men are used to answer too, especially in professional environments. Despite the continuous effort of transformation, men are not treating women in professional environments as their equals. Two months back we all have witnessed the declaration of the Polish Member of the European Parliament Janusz Korwin-Mikke that “women must earn less because they are weaker, they are smaller, they are less intelligent. They must earn less. That is all.” He got suspended for his attitude, but his behavior is a spoken prove of how some men are seeing women, even if they are not saying it loudly.

So, the main question is “how women can position themselves in this world full of prejudice about their skills and capabilities?”.

In October 2016, I went to a two days’ event held by Dalai Lama in Milan. He has also spoken about the difference between women and men. And I remember he said that if we look back in history, we can easily see the work done by men: two world wars and so many other genocides at national or international level that are still happening. All these sad moments are based on huge egos that men manifest more natural than women. A month back, Dalai Lama published this post on his official Facebook page: “Peace is not brought about through conflict, but through compassion—creating peace of mind within ourselves. We all need compassion and women can take a lead role in encouraging others to let it flower within them. My own first teacher of kindness and compassion was my mother.”

So, women’s true nature is kindness and compassion and we should not try to change it. To be leaders in our area of life and career, we should not put all our efforts to learn to behave like a man. We should just try to be natural and take the lead towards a new world, based on authenticity. The key, is not a battle between men and women, is not for sure a competition or a classification based on gender (who’s weak and who’s strong?).

The key is to educate ourselves to mix both strengths and to eliminate the prejudice on women.
But how can we do this?
Well, I think we can achieve this by taking some time to deeply understand, internalize and act upon the following aspects:

  1. Women and men are both human beings with the same potential of doing anything they want with their lives, whether they are using it or not.
  2. Women and men are complementary. Love relationships are proving it, so why not professional relationship can follow the same model?
  3. Both, men and women have been given the “free will”, so both can choose to be good or bad in life, to make peace or war, to be kind or rude, to be balanced or extreme.

So, if we deeply understand these three things, and decide to guide our next steps based on them, we can for sure change the perception of women and men in professional environments. The choice is only in our hands!

Delta Guide is offering the tools for you to reach your goals by building a community for professional women. The new thing is that we are welcoming men supporting women in professional environments. Our aim is to have a continuous exchange between women and men, to learn together and to support each other’s growth. Like in personal relationships… it’s more difficult to experience romantic love without a man or a woman aside. Hence, we are choosing a simple and easier way of learning and developing ourselves in a mixed professional environment.

If you are interested to join our community, please build a short professional profile here. If you agree, we will be using your data ONLY for inviting you to the most suitable events to your profile.

In a world full of constraints, we all deserve to be free! This is not a dream, it’s a right we have since our first breath on this planet. The tricky thing is that since day one, the world we are stepping into, welcomes us with a huge list of rules. The majority of people gets vaccinated in maternity, then we are all raised by our parents based on an infinity of rules about the food we are eating, the culture we are living in, the religion they have and other millions of rules, but they are never raising us based on spontaneity.

Have you ever stopped for a second and counted the rules you are respecting on your way out of the building you are living in, for instance? Once you decide to go out, you may start checking if the windows are closed, if the light, or the gas, or the water, or anything else that can put in real danger your house while you are out are turned off. And in the end, make sure you have locked the door, as well. Now, you are outside your house. So, here you may have some rules respecting other people well-being, like keeping a low level of noise between certain hours. And if your baby starts crying or your dog that has just seen a fly starts barking, you are in deep trouble as one of the sleepy neighbors just woke up and started sending you to hell because you are not able to educate your child or your dog. And here you go! Your day just turns out to be miserable because of so many constraints, so many limits, so many rules that are suffocating you. There is no escape, there is no break to take, there is no bad dream, it’s just the reality you are forced to live in even if it drives you crazy.

Now, stop for a second and think. Is this the life you have been born for? Is this the life you deserve? Is this the way you choose to go ahead?

No, it’s not, and you know it. “But it’s not my fault!”, you might be tempted to say. You cannot control others, you cannot control your child’s reactions, you cannot control your dog, you cannot control the thieves that can break into your house, you cannot control anything that’s outside yourself. 

But you can control Yourself! Freedom, is not something material or something you may achieve from someone external. Freedom is a state of mind! Educating your mind to become free in a world full of constraints, will get you closer to the freedom you are dreaming of. Start with the following 3 steps and see how you feel.

  1. Choose right now something that is really important for you and find an alternative to all the constraints that are blocking you to achieve it. Choose your way, but never hurt others intentionally while you are walking your own path. Keeping a compassionate way of treating others can fortunately make them understand they are seeing a problem only from their angle. And some of them can stop or just change perspective. This way you can set an example that others may follow and start becoming as free as you are.
  2. Set your mind to work for your purpose. If you want to be free, educate your mind to think free. Don’t get stuck in a negative vibe, even if an earthquake just collapses an entire building over you. If you are still breathing, focus on the rhythm of your breath and look for a way out if you want to survive.
  3. Feed your mind with positive thoughts even if you don’t see a way out. The positive energy transforms things faster than you may think.

Try all these 3 steps and see the difference. And if you cannot do it by yourself, ask for help. That’s a bonus step you receive today for reading the entire article!