De Crăciun, familia ta sunt eu

 

Este o idee care m-a vizitat prima dată acum vreo săptămână în timp ce făceam duş, recunosc. 😊

De atunci, îmi tot cântă în cap ca şi când ar fi o voce externă minţii mele. Şi iat-o în miez de noapte, cum mă vizitează din nou şi mă face să mă ridic din pat, să aprind lumina şi să iau laptop-ul să-i dau un pic de conţinut.

Ideea se adresează tuturor persoanelor din Bucureşti, obosite de clişeul de a petrece Crăciunul în casă, la masă, cu ochii alipiţi de ecranul televizorului, mâncând şi aşteptând să treacă şi momentul ăsta din an. Şi din populaţia aceasta, extragem acel eşantion de oameni care ştiu că au curajul şi determinarea să spargă pattern-ul descris mai sus şi să plece pe străzi pe 25 decemebrie pe la prânz sau într-un cămin de bătrâni care nu mai au pe nimeni, să le ofere o oră sau două din viaţa lor şi ceva ce le este la îndemână şi pot dărui. De la o prăjitură sau ceva de mâncare desprins din munţii aceia pe care mama şi mamaie îi pregătesc ca pentru sfârşitul lumii, până la un fular, o căciulă, o pereche de mănuşi sau orice altceva, ce prisoseşte în casă în condiţii bune şi poate fi folosit.

De o săptămână caut pe internet şi întreb în stânga şi în dreapta, cine ştie pe cineva, care ştie pe cineva, care cunoaşte un cămin de bătrâni ce nu este sponsorizat de nimeni de sărbători. Încă nu am găsit şi asta mă bucură, pentru că a crescut interesul în perioada sărbătorilor de a-i ajuta pe cei care au diferite nevoi.

De ce cămin de bătrâni, vă veţi întreba?

Pentru că acei bătrâni au fost cândva ca noi şi au visat să schimbe lumea şi au avut familii şi nu şi-au dorit să ajungă să fie singuri la bătrâneţe. Recunoaşteţi modelul? Şi noi, în majoritate, gândim la fel, dar nu ştim ce ne va rezerva ziua de mâine. Ca atare, la finalul vieţii, ori ne împăcăm cu tot ceea ni se întâmplă, ori drama devine atât de mare că unele suflete se refugiază într-un Alzheimer, altele într-un auz mai slab sau doar într-o singurătate tăcută, mocnită şi grea. Şi orice ajutor vine până atunci de sărbători, este binevenit, lăudabil şi privit cu zâmbetul pe buze, însă în zilele când s-au obişnuit să fie în familie, să stea ca noi obosiţi, ghiftuiţi, nervoşi pe mamaie care comentează nu ştiu ce emisiune, ei sunt tot singuri şi disperarea este mai mare. Este un un model social inoculat de atâtea generaţii, într-adevăr, care te încapsulează, iar nesesizat şi nelucrat, devine o dramă şi nu doar pentru bătrâni, ci şi pentru oricare dintre noi.

Eu am simţit-o în urmă cu 4 ani când am parcurs Camino de Santiago. S-a nimerit ca de Paşte să fiu pe drum. Pentru prima data în 32 de ani, eram singură de Paşte. Ideea mi s-a părut interesantă la început, însă cu cât se apropia ziua, mă simţeam cumva pierdută. Cu câteva zile înainte, am început să caut localităţi cu biserică ortodoxă, gândindu-mă că asta îmi va suplini lipsa celor dragi aflaţi acasă. Nu am găsit. Am ajuns în seara de sâmbătă într-un orăşel ce mi s-a arătat în toată spendoarea lui de la înălţime, eu coborând de pe munte. Nu mai îmi amintesc numele orăşelului, însă mi-a rămas amintirea emoţiei şi a disperării de a zări de sus o turlă asemănătoare bisericilor ortodoxe. Şi am găsit turla şi am mers plină de speranţă să intru în biserică. Era închisă şi era catolică. Paştele catolic fusese cu vreo lună înainte, deci nicio mişcare. Am trăit în acel moment, cea mai mare disperare şi cel mai profund sentiment de singurătate şi lipsă de apartenenţă. Mergem către refugiu deznădăjduită şi mă întrebam cine m-a pus să îmi aleg să fiu departe de casă de Paşte. Eram furioasă pe mine că făcusem această alegere şi toată seara mi s-a părut mizerabilă. Primeam mesaje şi urări, răspundeam la ele şi încercam să absorb prin toţi porii un sprit de departe… de prea departe.

A doua zi m-am trezit şi am pornit la drum. M-am gândit la ce aş fi făcut în ziua de Paşte dacă aş fi fost acasă. Păi, aş fi dormit până la 12:00-13:00 după noaptea petrecută până dimineaţă la slujba de Înviere, m-aş fi trezit, aş fi luat Paşti, aş fi mâncat vreo două ouă roşii, dar aş fi spart vreo 6-7 în competiţie cu cei din familie, aş fi mâncat multe prăjituri făcute în casă şi ceva mâncare fără carne, m-aş fi dus în câteva vizite de familie sau la prieteni şi aş fi revenit în pat pe la miezul nopţii ghiftuită, poate puţin cu stomacul în gât că pe la toată lumea trebuie să guşti câte ceva. În schimb, pe Camino, am mers toată ziua, am cunoscut oameni noi, m-am bucurat de locuri minunate, am mâncat doar cât am avut nevoie şi ce am găsit pe parcursul drumului, iar pe la ora 19:00-20:00 am intrat într-un refugiu, am cunoscut alţi oameni, am râs ascultându-le poveştile şi am decis să rămân acolo peste noapte.

Care dintre cele două experienţe m-a făcut mai fericită?

 

Păi, în ciuda disperării din seara anterioară şi a suferinţei din capul meu, da, din capul meu (!!!), a doua zi m-am simţit eliberată de o constrângere socială. În 2016, de Paşte, eram în India la Christina, o prietenă româncă. Am încercat să vopsim ouă cu sfeclă. Eşec total. Am luat maşina şi am mers să vizităm câteva temple, dintre care unul în satul Nandi, Templul Bhoga Nandishvara, construit în secolul al IX-lea şi dedicat zeului Shiva. Fericire maximă!!!

Privesc sărbătorile cu detaşare acum şi încerc să o învăţ şi pe mama să nu se mai chinuie să gătească timp de trei zile atâta mâncare pe care sfârşeşte să o mânânce doar ea până la Revelion, când face alt munte de mâncare. Nu înţelege şi o înţeleg, aşa cum îi înţeleg şi pe cei fără familii din varii motive. Anul acesta însă, sper ca mama să vină în Bucureşti, să meargă cu mine să facem ziua mai frumoasă şi altor persoane care au nevoie. Încă nu ştiu cui sau unde anume, dar am încredere că voi ajunge exact la acele suflete care au nevoie de o prezenţă în acea zi.

Deci, dacă te interesează să faci şi tu asta cu noi pe 25 decembrie, lasă un comentariu sau trimite-ne un mesaj pe facebook messenger. Sărbători Fericite! 😊

Mihai Ţuţu, pilonul din umbra comunităţii WomenEsteem

 

Se spune că “în spatele unui bărbat de succes, se află o femeie puternică”. Sunt total de acord cu afirmaţia, însă de această dată vreau să vă prezint situaţia în care, în spatele imaginii unei întregi comunităţi de femei din mediul de afaceri, se află un bărbat talentat. Şi, paradoxal, stă cuminte, ascultă, este atent la gesturile fiecărei femei şi le surprinde cu măiestrie transformându-le în veşnicie. Da, în spatele comunităţii noastre WomenEsteem, stă Mihai Ţuţu, fotograful oficial al evenimentelor noastre, care are răbdare timp de 2-3 ore să asculte poveştile noastre profesionale şi personale. Şi o face cu atâta naturaleţe, de parcă ar fi unul dintre noi! Şi pentru că îl consider un pilon important al acestei comunităţi, devine natural pentru mine să vi-l prezint.

De fapt, Mihai este unul dintre acei bărbaţi curajoşi şi inimoşi, care susţine femeile în orice context, începând cu soţia sa Alina şi mergând mai departe, până la noi persoane care intră în viaţa lui pe neaşteptate.

L-am cunoscut pe Mihai la începutul acestui an din întâmplare. Dăduse un anunţ pe facebook, în cadrul unui grup de “mergători pe Camino de Santiago”, cum îmi place să-i numesc. Avea o idee şi căuta oameni cu anumite abilităţi, care să îl ajute să o pună în practică. M-am oferit să văd despre ce este vorba şi să înţeleg cum pot contribui. Aşa ne-am întâlnit prin centrul Bucureştiului să ne cunoaştem şi să povestim. Ne-am văzut de câteva ori, am mers şi la proteste împreună, am vorbit mult despre Camino pe care l-am parcurs fiecare în perioade şi pe rute diferite, iar după un timp, ne-am pierdut din vedere. Am rămas însă cu un sentiment bun în suflet în ceea ce-l priveşte.

De aceea, după multe luni, pe la începutul lui noiembrie, l-am sunat să-l întreb dacă are timp să facă nişte fotografii în cadrul primului workshop al comunităţii WomenEsteemWomen Do Manage – pe care l-am organizat pe 9 noiembrie la Qreator by IQOS. Ideea iniţială fusese ca şi fotografiile să fie făcute tot de o femeie, fotograf, pentru a susţine conceptul comunităţii. Însă, cum “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, nu mi-a ieşit planul şi, pe ultima sută de metri, m-a trăznit ideea de a-l suna pe Mihai. Şi Mihai, a acceptat incredibil de rapid să susţină o idee nouă, care abia lua naştere.

 

Dar cine este Mihai?!

Mihai este un artist cu suflet senin. Nu tenebros sau dramatic, cum avem tendinţa să ne imaginăm artiştii. Este un artist solar şi generos. A coordonat multe proiecte în Bucureşti despre care poate aţi auzit: Casa viselor (teatru-concept labirint), albumul de fotografie ”Gândurile unui purtător de inimă”, proiectul de fotografie în on-line numit ”365 de telegrame pentru iubita mea depresivă” și altele pe care le găsiți aici.

În prezent lucrează la #modellingafter45, un proiect de fotografie care se va desfășura pe o perioadă de trei luni și care are ca obiectiv realizarea unui portofoliu de viitor model. În curând se va concentra pe trecerea în lumea foarte competititvă a freelancing-ului. O face plin de speranțe, idei și planuri foarte elaborate, cu încrederea că va reuşi să îşi transforme toate obiectivele în realitate.

Pentru mine, însă, Mihai este una dintre surprizele minunate pe care viaţa ţi le dăruieşte aparent “absolut din întâmplare”, atunci când te aştepţi mai puţin. Nu este doar fotograful oficial al comunităţii WomenEsteem, ci şi un bun observator pe a cărui părere mă bazez. Pentru că Mihai nu ştie doar să facă fotografii sau să zâmbească frumos cum îl vedeţi în imagini, ci ştie să se facă auzit şi să dea feedback-uri sincere şi constructive atunci când simte că ceva scârţâie. Iar asta îi creşte exponenţial valoarea umană. 

Am numit acest articol “Mihai Ţuţu, pilonul din umbra comunităţii WomenEsteem“, însă umbra tocmai s-a disipat. 😊 Deci, dacă vreţi să îl cunoaşteţi mai bine pe Mihai sau să colaboraţi cu el, îl găsiţi aici sau aici. 😊

WomenEsteem – Comunitatea care te pune în valoare

 

Poate suna a clişeu, însă în spate stă un adevăr pe care l-am materializat din primul workshop al acestei comunităţi, Women Do Manage, dedicat femeilor din mediul de afaceri. Le-am avut alături ca invitaţi pe Thais şi Oana, fondatoarele brandului românesc Thais&Stroe, care ne-au vorbit despre stilul vestimentar ce poate fi adoptat la birou. Ne-am jucat desenând şi îmbrăcând femei pe un caz dat ca exemplu şi am schimbat spontan păreri despre femeile din mediul de afaceri. Interacţiune, conexiune şi informaţii s-au împărtăşit pe parcursul celor două ore de discuţii. A fost o atmosferă plăcută, la care am tot visat de când mi-a venit ideea acestei comunităţi.

 

“Dar despre ce este vorba în această comunitate şi cui se adresează ea?”, veţi întreba toţi cei care nu aţi avut încă ocazia să ne cunoaşteţi.

 

WomenEsteem pune la dispoziţie un cadru de discuţii, împărtăşire a propriilor experienţe profesionale, îndrumări pentru provocările zilnice din mediul de lucru, atât pentru femeile cu experienţă managerială, cât şi pentru cele aflate la început de drum.

 

Întâlnirile noastre se bazează pe interacţiunea deschisă şi sinceră cu alte femei din mediul de afaceri, manageri şi antreprenori actuali sau aspiranţi, care au curajul să îşi transforme visurile în realitate.

 

Media promovează în ultimii ani, o serie de poveşti şi figuri care scot la suprafaţă superficialitatea şi derizoriul. Cu toate aceastea, în viaţa de zi cu zi, am avut ocazia să întâlnesc persoane normale, inteligente, care sparg barierele sociale şi culturale într-un mediu condus în majoritate de bărbaţi, femei cu sisteme de valori pe care nu le vezi promovate la nivel de masă. Şi astfel vine întrebarea “de ce alegem să lăsăm valoarea în umbră?”.

În acest context, a luat naştere ideea comunităţii WomenEsteem, prin intermediul căreia promovăm conceptul că femeia din mediul de afaceri este un complex de cunoştinţe, feminitate, creativitate şi materializare a frumosului.  Şi pentru asta, îi sunt recunoscătoare mass mediei, dar şi sistemelor organizaţionale pe care le-am cunoscut în activitatea mea managerială, pentru că datorită lor, s-a născut ideea de a promova ceea ce eu numesc “valoarea normalităţii ascunse”. Vorba lui Tudor Arghezi, “din bube, mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.          

Conceptul întâlnirilor noastre nu este cel de “one (wo)man show”, ci o colaborare continuă cu persoane reprezentative pentru comunitatea noastră: femei care activează în diferite domenii, experte în ceea ce fac, care pot completa cunoştinţele tuturor participantelor la discuţii şi pot oferi o perspectivă nouă asupra diferitelor subiecte aduse în discuţie. WomenEsteem, este de fapt, o comunitate dedicată femeilor care înţeleg că sprijinul reciproc care stimulează dezvoltarea individuală prin colaborare şi învăţare continuă inclusiv de la competiţie, poate aduce mai multe avantaje pe termen lung decât competiţia negativă tratată ca o cursă infinită pentru câştigarea unui singur pas înaintea competitorului.    

Ca atare, dacă rezonezi cu ideea noastră, te invităm să te înscrii în comunitatea WomenEsteem (click aici) şi să participi la evenimentele noastre următoare pe care le vom promova pe site, dar şi pe paginile noastre de facebook şi linkedin.

Mirela Adamescu, prima membră a Comunităţii WomenEsteem

 

 

Mirela Adamescu este prima membră a Comunităţii WomenEsteem, dedicată femeilor din mediul de afaceri. Mirela este pentru mine curajul întruchipat şi tocmai această caracteristică o face reprezentativă pentru comunitatea noastră.

Am cunoscut-o în urmă cu doi ani şi jumătate la cursul de certificare ca Specialist în Coaching organizat de Iwin Academy. M-a uimit cum ne-a declarat pe toate participantele “prietenele ei” din prima zi în care ne-a cunoscut. Are o deschidere nemărginită în faţa oamenilor care mă trimite mereu cu gândul la inocenţa şi deschiderea copiilor. Îmi place să o asemuiesc zurgălăilor, pentru că oricât de îngândurat ai fi, când vorbeşti cu ea, ai senzaţia că se apropie Crăciunul şi brusc intri în atmosfera de sărbători şi uiţi de tot ceea ce te deranja în urmă cu câteva minute. Ba mai mult, este de un optimism molipsitor şi te trezeşti pus pe treabă din senin după o scurtă discuţie cu ea.

Să nu credeţi totuşi că Mirela este un supraom. Ea este o femeie normală, ca noi toate, cu momentele ei de neîncredere, tristeţe sau alunecare de la propria direcţie. Însă nu renunţă să îşi transforme visele în realitate şi aşa a ajuns în cursul ultimului an să organizeze Noi, fetele – Yard Sale în Bucureşti şi să aibă mare succes în această activitate. Nici bine nu a terminat ultima ediţie de Yard Sale pe 23 octombrie, că pregăteşte o alta pe 11 noiembrie, la care vă aşteaptă numai surprize plăcute, sau “comori” cum îi place să le numească.

 

După cum vedeţi, Mirela este o femeie ca mine şi ca tine, care ştie să folosescă atât propria experienţă de viaţă, cât şi experienţa profesională de Coach, Consilier pentru dezvoltare personală şi practician de NLP, pentru a-şi transforma visele în realitate. Însă atunci când se pierde în detalii sau oboseşte, are grijă să apeleze la “prietenele ei”, femei din diferite domenii de activitate care îi pot da o idee sau îi pot arăta o fereastră deschisă pe care ea nu a văzut-o încă.

 

 

Te invităm şi pe tine să faci parte din comunitatea noastră WomenEsteem (WE 😊) să ne cunoşti pe toate, să ne împărtăşeşti povestea ta de viaţă şi carieră şi să ne bucurăm împreună de noi experienţe învăţând una de la alta şi sprijinindu-ne pentru a ne transforma visele în realitate.

Pentru a te înscrie în Comunitatea WomenEsteem, te rugăm să ne trimiţi câteva informaţii despre tine aici. Fiecare a zecea persoană înscrisă va fi prezentată pe site-ul nostru, deci îndrăzneşte să ieşi din anonimat! 

Curajul de a spune STOP

Sâmbătă, 14 octombrie, am fost la Marşul “Împreună pentru siguranţa Femeilor” organizat de “Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţe împotriva femeilor”. Am fost plăcut surprinsă să văd o aşa diversitate în rândul participanţilor: femei, bărbaţi, copii, adolescenţi, femei de etnie rromă, românce sau din întâmplare ori voit, femei de alte naţionalităţi aflate în Bucureşti. Vocile s-au făcut auzite pentru a apăra drepturile femeilor şi toţi am mărşăluit pentru siguranţa femeilor. Am purtat cu noi amintirea unor femei ce nu mai sunt în această viaţă şi mi-am luat puţin timp la final să le citesc scurta istorie de 7 rânduri. O viaţă captată în 7 rânduri, ca o “carte de vizită” mai mare, numai că după ce o vezi, nu mai poţi vizita persoana al cărei nume este prezent sub ochii tăi. Şi au stat aceste “cărţi de vizită” înşirate ca măgele pe o sfoară pentru ca TU, mâine, să nu ajungi în locul lor.

Astăzi m-am trezit ca într-o altă zi obişnuită din viaţa mea. Şi la un moment dat mi-au revenit în minte “cărţile de vizită” negre. Şi m-am gândit la marşul de ieri din Bucureşti. Marş tras la xerox din sau şi prin alte ţări din toată lumea. Anul trecut eram în India şi m-am întors de acolo îngrozită de practica indienilor de a ucide noii născuţi sau fetusul care se dovedeşte a fi de sex feminin, doar pentru a nu ieşi în pierdere financiară când copilul ajunge la vârsta de a se căsători. Practica este ilegală, dar ce folos, pentru că este încă vie. Primul ministru al Indiei declara în 2015 că zilnic sunt ucise în medie 2000 de fete în stadiul de fetus sau imediat după naştere. “Asta este India, veţi spune”… Însă să revenim şi cu un exemplu din Europa. De fiecare dată când merg în Italia, aud în diferite contexte şi momente din zi, ştirile. Aproxiemez că 80% din conţinutul lor se referă la cazuri de ucidere a femeilor. Emisiuni TV sunt dedicate analizării acestor cazuri pe parcursul a luni sau ani. Şi când revin din întâmplare în Italia, după luni de zile, aud acelaşi caz într-o altă etapă de analiză.

Dar să nu ne uităm doar la excepţii, veţi spune. Ca atare dacă ne uităm la nivel global, conform datelor furnizate de ONU în 2015, 35% dintre femei sunt supuse unei forme sau alta de violenţă şi agresiune.

Procentul acesta nu este de neglijat şi totuşi violenţele continuă în ciuda a mii de proteste organizate în majoritatea statelor lumii. Şi nu mă pot abţine de la a întreba de fiecare dată ce face victima după prima agresiune, pentru că de cele mai multe ori, vorbim de situaţii care se repetă înainte de a deveni fatale. Majoritatea femeilor care militiează pentru non-violenţă sunt femei care au trecut cel puţin printr-o formă de agresiune domestică sau chiar în mediul de lucru. Şi nu mă refer aici doar la agresiunile venite din partea bărbaţilor, ci şi la cele venite din partea femeilor. Da, femeile pot fi extrem de agresive cu semenele lor în mediul profesional cel puţin şi cred că toţi cunoaştem măcar un exemplu în acest sens. Şi atunci ce este făcut pentru a reduce nivelul de agresivitate şi violenţă?

M-am gândiat astăzi la trei comportamente care s-au dovedit a fi eficiente în diferite cazuri pe care le cunosc personal:

  1. Găseşte curajul de a spune STOP, când o situaţie devine insuportabilă pentru tine! Violenţa verbală sau psihologică este la fel de importantă ca violenţa fizică. Deci, respectă-te mai întâi pe tine şi nu o tolera în nicio situaţie. Poţi considera că este o greşală când se întâmplă prima dată, dar deja repetată, devine un comportament constant care nu îţi va aduce niciun beneficiu ulterior.
  2. Caută ajutor în rândul prietenilor tăi sau îndreaptă-te către un grup organizat care te poate susţine şi îţi poate oferi o perspectivă difertă asupra situaţiei agresive pe care o trăieşti. Trăim în era în care informaţia este la îndemâna oricui o caută şi poţi găsi uşor un grup de persoane care să-ţi fie alături şi să te ajute să treci peste blocaje. Delta Guide – Reshaping Perspectives are o astfel de comunitate dedicată femeilor din mediul de afaceri, în care poţi găsi pe cineva care să te asculte. Trebuie doar să decizi să ne contactezi şi să acţionezi în acest sens, iar noi vom găsi modalitatea potrivită pentru a te ajuta.
  3. Pleacă din locul, situaţia, relaţia personală sau profesională în care te simţi agresat în orice fel. Când o situaţie devine greu de suportat, ea nu ţi se mai potriveşte. Trăim într-o continuă schimbare şi cu toate că ne este frică să ne schimbăm, schimbarea este singura constantă din viaţa noastră. În contactul cu mediul ce include o diversitatea extrem de mare de stimuli şi factori, ne schimbăm starea de spirit de la vesel la trist destul de repede, ne schimbăm valoarea indicilor din sânge în funcţie de ceea ce mâncăm, celulele mor şi se nasc altele în permanenţă şi lista poate continua. Deci, ne ajunge un singur cuvânt sau o tabletă de ciocolată care să ne stimuleze producerea de endorfine şi de aici o stare de bine contrară poate celei de tristeţe din urmă cu cinci minute. Tot la fel ne poate fi de ajuns o situaţie care se repetă constant pentru a părăsi ecuaţia respectivă şi a intra într-una nouă care este lipsită de factori agresivi de orice fel care ne fac rău.

Cele trei comportamente de mai sus, nu sunt exclusive femeilor. Atât femeile cât şi bărbaţii au aceleaşi şanse de a trăi situaţii de agresivitate în orice fel de mediu, domestic sau profesional. Important este ca fiecare dintre noi să găsească curajul de a spune STOP înainte ca lucrurile să devină dramatice.

Succesul începe cu primul pas

Pare un clişeu şi de cele mai multe ori trecem peste această frază mult prea repede. Însă dincolo de cuvinte, stă un adevăr. Iar acest adevăr are două feţe: succesul şi eşecul. Un prim pas într-o direcţie este predispus în egală măsură la ambele variante. Dar dacă nu îl faci, cum te poziţionezi? De partea succesului de a nu fi încercat pentru a evita să devii ridicol sau criticat sau… sau… sau… Ori în zona eşecului de a nu fi avut totuşi curajul să încerci?

Sâmbătă 4 martie 2017, am ales să fac un prim pas într-o nouă direcţie şi am organizat primul workshop public gratuit pe tema “Cum să devii liber într-o lume a constrângerilor”. Cu o zi înainte, aveam 3 persoane înscrise. Sâmbătă dimineaţă a mai renunţat cineva aşa că am rămas cu două persoane şi doar două întrebări care alternau: să ţin acest workshop sau să nu-l ţin?

Şi atunci mi-am amintit că orice lucru nou, orice acţiune, orice comportament nou în viaţa fiecăuia, începe cu un prim pas şi am decis să mă concentrez să transform acel pas într-un succes şi asta am făcut. Mi-am mutat tot entuziasmul pe cele două persoane şi pe decizia lor de a face ceva nou prin participarea la acest workshop şi de acolo totul s-a aranjat perfect.

După trei ore de discuţii, am sumarizat împreună că nevoia de a aparţine unei comunităţi care să îţi semene prin modul de gândire, care să te sprijine când contextul în care trăieşti se strânge în jurul tău condiţionându-ţi orice mişcare, este reală. De aceea, ne-am propus să mergem mai departe cu ideea acestei comunităţi pe care să o construim pas cu pas, pe măsură ce vor apărea şi alte persoane care îşi doresc să experimenteze un astfel de mediu. Sâmbăta trecută am gravitat în jurul relaţiilor de tot felul, de la relaţiile cu vecinii, la cele de muncă, cu şeful sau cu familia. A mers bine şi participanţii au avut ocazia să vadă că orice subiect poate fi abordat din diferite perspective, unele poate mai puţin convenţionale. Ne-am amuzat discutând despre mascota acestui prim eveniment care a fost “Găina cu 4 picioare” şi mai mult decât atât, am identificat astfel de “găini” şi în propriile vieţi. Pe scurt, ne-am simţit bine şi ne-am bucurat de diversitatea care ne uneşte şi ne apropie din ce în ce mai mult.

Nimic din cele de mai sus, nu s-ar fi întâmplat fără asumarea primului pas. Deşi prin numărul de participaţi unora dintre voi le poate părea un eşec, eu l-am simţit un succes puternic care mi-a întârit credinţa că alegerea succesului este doar a mea. De aceea, vă invit peste două săptămâni, pe data de 18 martie, să continuăm discuţia despre Relaţiile interumane. Care dintre ele? Vom decide împreună atunci.

Pentru acest eveniment, vă propun următorul motto: “Lupul face ouă. Din ouă ies pui. Puii se hrănesc cu lapte.” Cum îl veţi înţelege este alegerea voastră. Noi însă vă aşteptăm să vă alăturaţi unui grup de oameni care ştiu că pentru a mai elimina nişte limite în gândire, avem nevoie de o continuă educare într-un spirit care să ne reprezinte.

Planificarea evenimentului va fi publicată în scurt timp.